Ce cale alegi?

milih-4-cover

Fiecare dintre noi, cel puţin o dată în viaţă, s-a aflat la rascuce de drumuri. Când te afli într-un astfel de moment, este dificil să alegi în ce direcţie vei face următorul pas. Confuzia, nesiguranţa, lipsa a ceva concret de care să te agăţi, sunt doar câţiva dintre factorii care te împiedică să faci o alegere.

Sunt prea multe variabile şi necunoscute care te determină să stai pe loc. Eşti blocat între “aş face asta” şi “parcă arată mai bine asta” rezultatul fiind “nu ştiu ce să fac”.

Te afli în postura celui tras de cai în cel puţin două direcţii diferite. Faci un pas la stânga fără prea multă îndrăzneală şi apoi, aruncându-ţi privirea către dreapta, constaţi că pare mai apetisantă oferta de acolo. Consecinţa este stagnarea şi ca efect secundar, frustrarea.

Pentru a ieşi din acest cerc vicios ai la dispoziţie trei variante.

 

   1. Calea acţiunii

Mintea vrea ceva concret şi palpabil înainte de a-ţi da undă verde pentru orice ai dori să faci. De aceea este nevoie să îţi clarifici ce vrei şi să îţi stabileşti scopuri şi ţeluri pe care să le atingi. De aceea este nevoie de planuri şi de paşi bine definiţi pe care să îi urmezi.

Practic o păcăleşti, hrănind-o cu ceea ce îi place. Desenând planuri pe hârtie, (care bineînţeles că nu ştii dacă vor ieşi aşa cum le-ai planificat), îi oferi acea doză de stabilitate şi siguranţă de care are nevoie pentru a exista.

Creezi voit iluzii care mai devreme sau mai târziu, în funcţie de efortul pe care îl depui, se vor transorma în realitate sau nu. Minţii nu îi pasă dacă ceea ce îi oferi este real. Este suficient să îi oferi ceva cu care să fie preocupată şi devine fericită.

Ai observat că atunci când îţi vine o idee nouă pe care o consideri cel puţin bună, parcă prinzi viaţă? Acesta este efectul pe care îl obţii când îi dai apă la moară. Are ce să macine şi îi este suficient.

În general, cei ce aleg această cale sunt oamenii care îşi folosesc preponderent voinţa, devenind aşa zis “oameni de acţiune”, care când obţin rezultate se simt fericiţi, când nu, se simt inutili şi devin frustraţi.

 

   2. Calea “spirituală”

Din momentul în care ne-am născut de trei lucruri putem fi siguri: că timpul trece, că totul se schimbă şi că într-o bună zi vom pleca din viaţă.

În ultima vreme foarte mulţi oameni au început să înţeleagă aceste lucruri, (cel puţin la nivel teoretic), fiind atraşi de aşa-zisa latura spirituală a lucrurilor. Ce este spiritual şi ce nu, asta rămâne de analizat, dar nu este cazul să intrăm acum în detalii.

Problema ia fiinţă pornind de la însăşi împărţirea lucrurilor în spiritual şi nespiritual. Ceea ce este greu de realizat când eşti prins în capcană “spiritualităţii” este că de fapt te afli tot sub controlul minţii, doar că de data aceasta alegi cealaltă extremă.

Este un alt truc pe care îl foloseşte pentru a-şi alimenta nevoia de a avea ceva de făcut. Nu mai  eşti atras de lucrurile pe care le făceai înainte de a descoperi această latură, însă practici tehnici, metode şi tehnici spirituale.

Nu mai vorbeşti despre bani, succes sau  rezultate, ci despre cât de evoluat eşti, despre profunzimea  textelor lui Osho sau steluţele verzi pe care le-ai văzut în timp ce făceai meditaţie ghidată. Dacă înainte îţi doreai lucruri materiale, acum îţi doreşti iluminarea. Aceeaşi Marie cu altă pălărie, cum se spune pe la noi.

La fel ca şi în cazul “oamenilor de acţiune” (care sunt nespirituali), cei spirituali caută şi ei rezultatele. Când le obţin, vorbesc despre ele, când nu, devin frustraţi.

 

   3. Calea echilibrului

După cum ai observat, în primele două variante cea care conduce este mintea, care caută să obţină ceva concret. În orice alegere pe care o face va fi de urmărit, de căutat sau  de obţinut un rezultat, oricare ar fi natura sa.

Când ai ales una dintre extreme, la capătul drumului se află oboseala, stresul şi suferinţa, ca efect al negării opusului. Chiar dacă obţii rezultatele pe care le doreşti, preţul pe care îl plăteşti este mult prea mare în comparaţie cu beneficiile pe care le primeşti.

Această a treia cale este cea mai dificilă dintre toate, din mai multe motive.

În primul rând, este nevoie să înţelegi că nimic din ceea ce este făcut de mâna omului nu durează veşnic. Poate rezista câteva mii de ani, precum piramidele din Egipt, dar nu etern. Pentru a te implica în ceva ce ştii sigur că nu va dura este un act de curaj. Aceasta este atitudinea florii care înfloreşte, oferindu-ţi posibilitatea ca pentru o clipă să îi sorbi parfumul.

În al doilea rând, să devii capabil să te relaxezi în prezenţa incertitudinii, ceea ce nu este uşor deloc. Să fii relaxat şi calm în momentele în care nu eşti sigur de nimic şi nu ştii care este pasul următor, este o abilitate pe care trebuie să o dezvolţi pentru a te echilibra. Unul dintre cei mai la îndemână învăţători în această direcţie este pisica. Priveşte-o şi învaţă de la ea cum să fii relaxat şi gata de acţiune în acelaşi timp.

Şi în cel de-al treilea, să accepţi ideea că nu există bun şi rău. Cele două extreme există în natura fiecărei fiinţe sau fiecărui lucru. Un om poate fi plin de iubire într-un context şi plin de ură într-altul. Un cuţit poate fi folosit pentru a tăia hrana, cum dealtfel poate fi utilizat şi pentru a răni pe cineva. Toate sunt bune şi rele în acelaşi timp. Înţelegând acest lucru elimini cei trei criminali de la rădăcină: judecata, critica şi comparaţia.

 

Partea bună este că cea de a treia cale este suma primelor două. Este chiar necesar să treci prin extreme pentru a ajunge la punctul de echilibru. Aşa cum se spune, bicicleta se menţine în echilibru doar atâta timp cât se află în mişcare.

Aşadar, tot ce trebui să faci este să continui să pedalezi. Cu atenţie.

Spune-le si prietenilor:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

PaulAvram.ro ©2017 - Toate drepturile rezervate.

Mentenata Web: WPhosting.ro

sau

Log in with your credentials

sau     Creați un cont

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account