Ce facem cu gândurile?

s

După materialul video de ieri, în care vorbeam despre stres sau mai bine zis, de ce cred eu că suntem stresaţi, una dintre cunoscutele mele m-a întrebat: “Ce să fac cu gândurile? Gândesc prea mult, chiar şi când nu vreau…Nu ai vreun medicament împotriva lor?”

Foarte bună întrebare, zic eu, şi chiar i-am spus că voi face un video dedicat acestui subiect, însă ghici ce? Când am început să mă gândesc mai bine, am constatat că sunt prea multe de spus pentru a le putea cuprinde în cele câteva minute pe care le rezerv unui astfel de material.

Încă nu am renunţat la ideea de a face şi un video, însă pentru moment scriu. Iată cam ce văd  despre gânduri.

 

Gândurile sunt fum

Cea mai mare problemă este generată de faptul că am ajuns să credem că gândurile sunt reale. Ne confundăm cu ele şi aproape orice mişcare mentală are ca rezultat un ecou fizic.

Gândind despre tristeţe sau fericire, corpul ia postura cuvenită. Dacă gândul porneşte spre trecut devenim melancolici, dacă se îndreaptă spre viitor devenim nerăbdători.

Am fost oare învăţaţi să punem la îndoială ce ne sugerează gândurile? Bineînţeles că nu.

 

Gândurile nu pot fi oprite

De multe ori am auzit cum unii “experţi” îţi recomandă nonşalant  să stai fără să te gândeşti la nimic. Dacă ai încercat, rezultatul a fost că gândurile te-au asaltat pur şi simplu, iar corpul a început să simtă imediat presiunea.

Realitatea este că sunt prea multe şi că este imposibil să le opreşti. Este ca şi cum te-ai afla în mijlocul unei autostrăzi foarte aglomerate şi ai încerca să opreşti maşinile care circulă la viteză maximă. Evident, vei sfârşi prin a fi făcut terci pe asfalt. Cam aşa este şi cu încercarea de a opri gândurile.

Ce poţi face este să le observi, însă pentru asta este nevoie de practică. Şi nu oricum, ci în fiecare moment. Dacă ai impresia că doar cu câteva minute de meditaţie pe zi poţi ajunge să-ţi disciplinezi mintea, te înşeli.

Este nevoie de practică asiduă. Trebuie să fii foarte hotărât şi perseverent, altfel te vei alege doar cu frustrări. Practica de tip hobby aplicată în cazul meditaţiei generează mai mult probleme, decât să te ajute să te simţi mai bine. Mai bine zis, dacă te ajută este la nivel superficial, cam la fel cum o face un plasture în cazul unei infecţii serioase.

Da, poţi începe cu câteva minute pe zi, însă pentru a ajunge la nivelul la care să le observi fără să interferezi cu ele este nevoie de implicare permanentă.

 

E ca şi cum te-ai uita la TV

Chiar dacă nu mai urmăreşti ce se întâmplă la televizor de ceva vreme (sper), bănuiesc că îţi aminteşti experienţa. Ce legătură are cu gândurile? Este cam la fel. Adică, atunci când te implici, ai senzaţia că eşti parte din film, iar când filmul te plictiseşte, pui mâna pe telecomandă şi schimbi postul.

Exact despre acest moment este vorba, cel în care eşti nici plictisit, nici interesat. Nu vrei ceva deosebit, însă îţi doreşti în acelaşi timp să găseşti ceva drăguţ la care să te uiţi, dar cum nu apare nimic, continui să butonezi, sau să faci zapping, cum se mai numeşte.

Nu eşti nici implicat, nici plictisit, nici nu te agăţi, nici nu te distanţezi, ci pur şi simplu eşti acolo şi urmăreşti ce se întâmplă, butonând relaxat. Dacă ai făcut acest lucru, cred că ai observat că la un moment dat începe să îţi placă mai mult butonatul telecomenzii decât să urmăreşti ceva anume. Acesta este momentul.

Pentru a reveni la minte, cam aşa se întâmplă şi cu observarea gândurilor. Le vezi şi le laşi să îşi urmeze cursul, fără să interferezi cu ele. Nu eşti nici dornic să le saluţi, nici atât de plictisit încât să le refuzi. Ele trec prin ţine şi îşi văd de drum, iar tu îţi vezi liniştit de viaţa ta. Fiecare cu viaţa lui, nu?

Dacă uiţi şi te bagi în viaţa lor, cum şi ele se bagă în viaţa ta. Aşadar, ca un om binecrescut ce eşti, caută să îţi vezi de viaţa ta şi să le laşi să şi-o trăiască . În corpul altcuiva, bineînţeles, pentru că dornici să le adopte sunt destui. Chiar nu trebuie să îţi faci griji în această privinţă. Te asigur că nu vor muri, pentru că întotdeauna se va găsi cineva care să le ia acasă la el şi să aibă grijă de ele.

 

Medicamentul se numeşte “Acum”

Când nu te duci nici în trecut, nici în viitor, ce se întâmplă? Nimic. Chiar nimic. Mă refer doar la gânduri, pentru că la nivelul corpului se întâmplă milioane de procese. Şi stai în corpul tău aşa, ca un om cuminte ce eşti şi te miri că nu se întâmplă nimic.

Chiar aşa, de ce nu se întâmplă? De fapt se întâmplă, adică circulă nişte gânduri răzleţe, dar pentru că eşti preocupat de “acum”, nu au nici un fel de putere asupra ta. Încearcă în fel şi chip, însă când văd că nu le acorzi atenţie, pleacă în drumul lor, aşa cum spuneam.

Aşadar, “acum” este medicamentul pe care îl recomand.

 

PS

Între timp, am făcut şi video-ul…îl poţi găsi pe Youtube sau pe Fb.

 

 

Spune-le si prietenilor:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

PaulAvram.ro ©2017 - Toate drepturile rezervate.

Mentenata Web: WPhosting.ro

sau

Log in with your credentials

sau     Creați un cont

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account