Cozonac, pască și ouă!

317

Când eram mic, Paştele însemna cozonac, pască şi ouă roşii, pe care nu aveam voie să le atingem până duminică dimineaţa. De cele mai multe ori, mama începea să pregătească de copt de pe la jumătatea săptămânii, când punea aluatul la frământat, şi din momentul în care intrau primii cozonaci în cuptor, noi nu mai aveam acces în bucătărie.

Îşi păzea cu străşnicie teritoriul, pentru că ştia de ce eram în stare. Nu doar eu, evident. Eram trei şacali care pândeam momentul prielnic pentru a ataca, dar nu reuşeam sub nici o formă să ne atingem nici măcar de o coajă de cozonac. Timp de trei zile, de joi şi până sâmbătă noaptea, mama cocea într-una, dormind pe apucate. Mirosul, un amestec de esenţe de rom şi vanilie, nuca, rahat  şi cacao, ne zăpăcea complet şi ne făcea să ne învârtim că drogaţi pe lângă uşa bucătăriei.

Această tensiune se prelungea până în duminica Paștelui, când aşteptam că mama să se întoarcă de la biserică aducând în sacoșă ouăle, pasca şi cozonacul sfinţite, pe care apoi le împărţea conform unui anumit ritual. Fiecare dintre noi trebuia să ne spălăm pe faţă cu aghiasma din cana în care stătuse un ou şi un ban, apoi trebuia să ciocnim ouăle spunând formulele de Paşti şi abia după  aceea ni se permitea accesul la bunătăţile întinse sub ochii noştri pofticioşi pe masă din sufragerie.

Îţi dai seama că făceam totul în cea mai mare grabă. Ne înghesuiam în jurul chiuvetei, fiecare dintre noi încercând să fie primul, însă degeaba. Mama nu ne  oferea nimic până când nu eram cu toţii adunaţi în jurul mesei, cuminţi şi gata să executăm paşii prevăzuţi în program. Înainte de a primi cozonac şi pască râdeam de ne prăpădeam spărgând ouăle vopsite, pe care le alegeam evaluându-le ochiometric tăria.

Oul câştigător era păstrat pentru multele confruntări pe care urma să le avem cu ceilalţi copii din bloc. Se făceau chiar studii aprofundate legate de forma şi aspectul acestora, lucruri care ar fi trebuit să contribuie la câştigarea a cât mai multe bătălii. Oul trebuia să fie bine ascuţit, tehnica de prindere a acestuia în căușul palmei era secretă, iar modul în care loveai era o adevărată ştiinţă.

În sfârşit, primeam binecuvântarea şi puteam savura minunăţiile la care mama muncise atât de mult. În meniu erau cozonacii cu nuca şi cacao, rahat şi stafide şi bineînţeles, pască, ce avea o nebunie de umplutură ce îmbina brânza, stafidele şi câteva arome pe care mama le combina magistral. Preferatul meu era cozonacul cu cacao şi nucă, pe care pur şi simplu îl adoram şi îl mâncam cu o deosebită plăcere.

Îmi aduc aminte că o dată am întrebat-o pe mama de ce facea tot acest efort şi mi-a răspuns că satisfacţia ei cea mai mare era să ne vadă cum ronţăim ca şi cum ar fi fost sfârşitul lumii. Avea dreptate, satisfatia pe care o ai când cineva aproape că devorează ce ai gătit este uriaşă.

Mai târziu, în perioada adolescenţei, Paştele însemna mersul cu gaşca la Înviere şi în cimitir, după care se lăsa cu o petrecere. După miezul nopţii, ne îndreptam spre casă cu lumânările aprinse, duceam “lumina” şi apoi ne regrupam pentru ceea ce urma să se întâmple. Bineînţeles că nu reuşeau cu toţii să se reîntoarcă, pentru că mulţi dintre părinţii nu erau de acord cu ceea ce noi puneam la cale.

Era “păcat” să petrecem în noaptea de Înviere, motiv pentru care trebuia dusă multă muncă de lămurire sau chiar să se recurgă la strategii diverse pentru a scăpa din mâna lor, iar cei dintre noi care reuşeam, eram fericiţi. Fiind mulţi, (locuiam într-un bloc cu zece etaje şi două scări şi eram cam toţi de aceeaşi vârstă) – era imposibil că măcar părinţii unuia dintre noi să nu fi fost plecaţi de acasă, ceea ce ne oferea prilejul perfect pentru a ne aduna şi a chefui. Evident, totul era planuit din timp cu multă grijă. Ştiam exact când vor pleca și când se vor întoarce părinţii, astfel încât aceștia să găsească ordine la întoarcere.

Fiecare contribuia cu câte ceva şi petrecerea se lansa tumultuos. Bineînţeles, muzica nu putea fi la maximum, aşa cum ne-am fi dorit cu toţii, însă era perfect şi aşa. Cu toate că eram absorbiţi de dans şi glume, la un moment dat, atenţia tuturor se reîntorcea spre cozonaci, pască şi ouă.

Papilele gustative, de acum devenite experte, ameţite de vin şi alte licori, comparau diversele produse finale, rezultate ca urmare a reţetelor compilate de către mamele noastre şi fiecare dintre noi îşi dădea cu părerea. De fiecare dată, cel puţin pentru mine, reţeta câştigătoare era cea care reuşea să introducă în masa de aluat cea mai mare cantitate de cremă de cacao şi nucă. Nimic nu se compara cu această minunată combinaţie. Mai apoi, se desfășura un mini-concurs de ciocnit ouă, în urma căruia câştigătorul desemnat avea onoarea să ţină un toast, după care ne reîntorceam la dans şi băutură.

Astăzi, Paştele înseamnă introspecţie. Înseamnă mai multă atenţie asupra relaţiei cu mine. Înseamnă linişte, acceptare şi satisfacţia că am ajuns unde sunt. Bineînţeles, înseamnă şi preferatul meu, cozonacul cu nucă şi cacao.

Mai înseamnă și  bucuria de a avea în jurul meu oameni deosebiţi, fiecare în felul său. Oameni pe care îi cunosc personal sau nu, care mi-au oferit multe ocazii să învăt lucruri noi, și cărora le urez ceea ce îmi doresc și mie. Aici ești inclus si tu, cel care citești acest articol.

Permite-mi aşadar, să îţi urez ca aceste zile de sărbătoare să îţi ofere prilejul să te bucuri din plin de tot ce te înconjoară. Lasă pentru o clipă grijile şi hrăneşte-ţi sufletul cu ceea ce contează cu adevărat pentru tine.

Ce contează? Tu ştii cel mai bine.

Sărbători liniştite!

Spune-le si prietenilor:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

PaulAvram.ro ©2017 - Toate drepturile rezervate.

Mentenata Web: WPhosting.ro

sau

Log in with your credentials

sau     Creați un cont

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account