Crezi în coincidenţe?

Dice

Eu nu, drept să îţi spun. Şi îţi explic şi de ce, imediat după ce îţi povestesc de unde a pornit discuţia. O prietenă dragă, cu care mă conversez ocazional pe teme importante, cum ar fi gusturile noastre în materie de emoticoane pe Facebook, îmi pune din senin aceeaşi întrebare pe care o regăseşti în titlu. Mai apoi, fără să între în amănunte, îmi spune că au lovit-o mai multe semne în acelaşi fel, iar acest lucru a făcut-o să se gândească la coincidenţe.

Acum că ai înţeles contextul, hai să intrăm în detalii discutând despre cele două cuvine cheie cuprinse în titlu, respectiv “coincidenţe” şi “cred”. Nu cred că are vreo importanţă că le iau în ordine inversă, nu-i aşa? Așa mi-au venit ideile.

În materie de coincidenţe, se spune că acestea sunt modul lui D-zeu de a rămâne anonim, ceea ce gândesc eu că nu este tocmai aşa. Marele şef nu are cum să rămână anonim, atâta timp cât tot ce mişcă în Universul acesta este în grădina sa. Bine, bănuiesc că înţelegi că mă refer la reprezentarea general acceptată conform căreia D-zeu stă pe tron, are în faţă un pupitru şi coordonează vieţile noastre, ale pământenilor. Nici pe aceasta nu o cred, dar  este treaba mea. Fiecare are dreptul să îşi imagineze această forţă în modul pe care şi-l doreşte. Are atâtea forme, încât ai de unde alege.

Revenind la coincidenţe …Nu există, cel puţin aceasta este experienţa mea. Regulile după care spuneam că se ghidează întreg Universul sunt foarte la vedere şi extrem de simple. O dată de ai deschis ochii şi le înţelegi, este imposibil să le mai ignori. Dacă funcţionează pentru tot ce mişcă, sunt valabile şi pentru noi, nu-i aşa?

Problemele încep să apară din momentul în care încerci să eludezi aceste legi, având senzaţia că ţie nu ţi se aplică. Cum este şi firesc, mai devreme sau mai târziu, o încasezi, doar că este necesară ceva vreme pentru ca ceea ce ai plantat să te ajungă din urmă.

Apropos de Biblie, de aceea se şi spune că “răzbunarea este a mea”, adică a Marelui şef. Dacă cineva ţi-a făcut rău, nu încerca să te răzbuni, pentru că intri într-un joc din care nu ai cum ieşi câştigător. Pe de o parte îţi consolidezi ego-ul, pe de alta te răneşti generând o cantitate mare de energie negativă. Nici una dintre ele nu este o variantă pe care să ţi-o doreşti.

Recomandat este să o laşi aşa cum a căzut, să ai răbdare şi nu va trece multă vreme până când vei auzi sau cine ştie, vei vedea cu ochii tăi cum lucrurile se aşează. Stop şi să revenim,  pentru că începem să deraiem de la subiect.

Al doilea cuvânt este “cred”. Nu cred în ceva anume, ci am încredere. De ce nu cred? Pentru că “a crede” este de domeniul minţii şi atâta timp cât te afli în zona ei, tot ce crezi are nevoie de argumente. Atunci când eşti întrebat de ce crezi în ceva anume, mintea îţi va servi pe tavă tot felul de răspunsuri, care mai de care mai plauzibil. Când crezi, te agăţi de cuvinte, de idei, principii şi alte asemenea lucruri, care de cele mai multe ori nici măcar nu sunt ale tale.

Să luăm de exemplu iubirea. (cred că am mai dat acest exemplu cândva, dacă nu mă înşel). Atunci când iubeşti pe cineva şi eşti întrebat de ce, dacă iubirea este autentică şi nu închipuită, răspunsul  nu poate fi altul decât “Nu ştiu”. Este adevărat că poţi răspunde “pentru că…”, dar nici unul dintre răspunsuri nu se potriveşte, tocmai pentru că a vorbi despre un anumit aspect, diminuează întregul.

Când inima îţi este supusă îndoielii, când te afli într-o relaţie de compromis, când nu eşti sigur că ar trebui să fii cu persoană cu care eşti, atunci cauţi motive şi este uşor să le găseşti. Unul dintre multiplele noastre talente în materie de relaţie cu noi înşine este tocmai abilitatea de a ne minţi frumos, nu-i aşa? Ne spunem atâtea basme şi poveşti, încât ajungem să nu mai facem diferenţa dintre realitate şi iluzie.

Şi aici intervine încrederea despre care vorbeam şi care aparţine în totalitate inimii. Mintea nu poate avea încredere nicicum. Când te afli în zona inimii, cunoşti direct fără nu ai nevoie de intermediari. Pe scurt, mintea ştie, inima cunoaşte.

De aceea Isus spunea la un moment dat că nu vrea decât inima şi nimic altceva. Sau în sufism, Rumi poet şi mistic, spunea că “Deşi am încercat să descriu Iubirea, Atunci când am experimentat-o, Am rămas lipsit de cuvinte.”

Motivul pentru care aceşti Maeştri şi nu doar ei, fac astfel de afirmaţii este simplu: când ai încredere, explicaţiile nu mai au rost.

Ce am experimentat este că a atunci când încrederea îşi face loc în inima ta, dispar atât coincidenţele cât şi credinţa. Sau mai bine zis, accepţi că totul este aşa cum este. Nu mai ai nevoie de explicaţii şi argumente, ci pur şi simplu înţelegi.

Dacă faci o acţiune care pentru cineva pare stranie şi acel cineva te va întreaba de ce o faci, îi vei răspunde “pentru că aşa este corect”. Pentru el va părea poate o ciudăţenie, pentru tine va fi ceva natural. El îşi foloseşte mintea încercând să înţeleagă ce faci, tu faci în acord cu legile, fără să îţi pui întrebări.

Când ai inima deschisă, ai încredere și când ai încredere lucrurile devin mai simple.

Spune-le si prietenilor:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

PaulAvram.ro ©2017 - Toate drepturile rezervate.

Mentenata Web: WPhosting.ro

sau

Log in with your credentials

sau     Creați un cont

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account