Cum îţi furi singur căciula!

pac

Multă vreme mi-a mai trebuit pentru a înţelege ce vrea să spună vorba asta. Prea multă chiar. Şi mi-am furat propria-mi căciulă de nenumărate ori, până când într-o zi am rămas fără ea. Nici măcar un amărât de fes nu mai aveam la îndemână. Ajuns în punctul acela, am început să analizez un pic situaţia şi să îmi dau cu părerea. Oare ce anume cauzase dispariţia căciulii?

Şi iată cam ce a ieşit în urma acestei profunde analize, care a durat câteva minute. (nu râde, chiar atâta a durat)

 

Îţi faci promisiuni şi nu le respecţi

Aceasta a fost punctul de plecare, constatând că nu am fire de păr în cap câte promisiuni îmi făcusem de-a lungul timpului. Îmi venea câte o idee, mă entuziasmam şi mă decideam să o pun în aplicare. Aşa rămânea. La faza de decizie.

De fapt, nu exista nici o decizie, pentru că aşa cum spunea Tonny Robbins, “dacă ai luat o decizie şi nu ai dus-o la îndeplinire, nu a existat nici o decizie”. În consecinţă, astăzi , înainte de a mă aprinde prea tare când îmi vine câte o idee luminată, o pun pe hârtie, o analizez din toate unghiurile şi apoi o implementez dacă merită.

Entuziasmul de moment este minunat, dar ceea ce contează este să duci lucrurile la bun sfârşit odată începute. Când îţi îndeplineşti promisiunile faţă de ţine îţi consolodezi fermitatea şi mai ales încrederea în forţele proprii.

 

Vorbeşti urât cu şi despre tine

Deplorabil obicei, asta pot să spun sigur. Nimic nu este mai dăunător decât autocritica îmbibată cu emoţie negativă care se revarsă asupra propriei persoane. Ori de câte ori eşuam, începeam să mă critic, până când într-o zi am aflat ce înseamnă cuvântul pocăinţă.

În traducere corectă din aramaică, înseamnă  “a rata ţinta” şi imediat mi-a picat fisa: un arcaş când greşeşte ţinta, nu se duce lângă ea şi începe să plângă, nu-i aşa?

De fapt, pune mâna pe arc şi pe altă săgeata şi mai încearcă încă o dată, şi-ncă o dată, până îi iese.

Din păcate, acesta este un obicei pe care îl avem majoritatea dintre noi. Ne criticăm, ne judecăm, ne turnam cenuşă în cap ori de câte ori eşuăm sau greşim cu ceva.  Este ca şi cum ţi-ai turna acid pe mâna şi să te aştepţi să nu te ardă. Nu prea merge, te asigur.

 

Perfecţionism şi lipsă de răbdare

Ufff…aceasta cred că este cea mai nocivă combinaţie care poate exista în personalitatea cuiva. Am trăit-o pe propria-mi piele şi se lasă cu dureri foarte mari. Să ai o idee pe care să vrei să o perfecţionezi şi să nu ai răbdare să o vezi realizată?

Este ucigător de-a binelea. Perfecţionistul grăbit se sinucide încetul cu încetul şi nici măcar nu realizează că o face. Singura scăpare este să înţelegi că nimic nu este perfect ci perfectibil şi că un pom  pentru a creşte are nevoie de timp. Mai ales dacă vrei să îi şi mănânci fructele.

 

Amâni să faci ce este bine pentru tine

Cu siguranţă ai auzit de fraza “plăteşte-te întâi pe tine”, nu-i aşa? Crezi că are legătură doar cu banii? Dacă da, te înşeli amarnic. Şi eu credeam la fel, însă din fericire am înţeles că are legătură cu totul, pentru că totul este energie, inclusiv banii.

Să te plăteşti întâi pe tine este sursa fericirii, pentru că începi să îţi acorzi atenţie. Mai mult timp pentru tine, lucruri pentru tine, atentie pentru tine, răbdare şi aşa mai departe. Totul începe cu tine, de aceea, ori de câte ori amâni să faci ceva care să îţi aducă bucurie, amâni de fapt fericirea.

 

Ştii care este numitorul comun a toate cele expuse mai sus? Că putem să le facem benevol pentru alţii şi chiar cu mare plăcere. Facem pe dracu’n patru să ne ţinem promisiunile, avem răbdare, acordăm atenţie şi îi facem pe ceilalţi să se simtă bine, dar când vine vorba de noi, uităm.

De ce? Poate pentru că încrederea şi imaginea de sine sunt diminuate, poate pentru că aşteptăm validarea din partea cuiva, poate pentru că gândim că nu merităm sau pur şi simplu vrem să dăm bine pentru a ne hrăni orgoliul.Cine ştie?

Ideea este că atunci când faci lucrurile acestea pentru alţii şi uiţi de tine, rămâi fără căciulă iar vine frigul te întrebi de ce îţi îngheaţă urechile.

Apropos, iarna stă să vină, ar fi bine să îţi scoţi căciula de la nafatalină.

 

 

P.S.1 – În fotografie se află D-nul Vadim Rusu, talentat regizor și actor la Teatrul Lipscani din București, ce a readus în scenă Poveștile lui Păcală, preluând ștafeta de la maestrul Papaiani, cel care în copilaria mea îl întruchipa pe mult prea descurcăretul, hâtrul și permanent pus pe șotii erou al acestor povești autohtone.

 

P.S 2 – Dacă ţi-a plăcut, dă-l mai departe. Cine știe, poate ajuta pe cineva.

Spune-le si prietenilor:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

PaulAvram.ro ©2018 - Toate drepturile rezervate.

Mentenata Web: WPhosting.ro

sau

Log in with your credentials

sau     Creați un cont

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account