MP900444180

A fost o vreme când aveam neplăcutul obicei de a desconsidera cu foarte multă uşurinţă munca altor oameni, mai ales a celor care activau în aceleaşi domenii de interes.

Analizam si criticam orice fel de proiect ar fi ieşit din mintea şi mâinile altcuiva decât mine şi la un moment dat am început să mă întreb de ce făceam acest lucru.

Despicând firul în patru, am reuşit să înţeleg mecanismul şi să inversez procesul, ceea ce îmi aduce astăzi o mare satisfacţie. De ce satisfacţie? Pentru că trecând prin acest proces am învăţat foarte multe despre cauzele care mă determinau să mă comport aşa.

Cel mai dificil lucru a fost acela de a depăşi etapa în care să mă confund cu ceea ce credeam despre mine, adică să mă separ de ideea „acesta sunt eu”. Desprinderea de această idee este extrem de dureroasă şi mai ales dificilă, pentru că senzaţia pe care o ai când faci primii paşi, este aceea de pierdere a identităţii.

Indiferent cum crezi că eşti, ai deja o poveste pe care ai construit-o în timp, de care nu vrei să te desparţi. Începi să te întrebi „dacă eu nu sunt aceste idei, atunci cine sunt?” sau „Ce mai rămâne din mine dacă renunţ la aceste idei?”.

În acest moment apare tentaţia de a rămâne în cunoscut şi de a te complace în situaţia în care te afli, ingnorand cu bună ştiinţă posibilitatea de a face un pas înainte.

Din fericire, mi-am făcut curaj şi astfel am aflat, aşa cum spuneam, că multe dintre lucrurile pe care le credeam despre mine erau doar fum. Pas cu pas, am pus degetul pe răni deschise şi am învăţat  să accept că ele există şi că nu pot tratate din afară.

Aplicând îndemnul lui Buddha, care spune că „eşti propriul tău Maestru”, am înţeles cum să le vindec, astfel încât astăzi să pot vorbi despre ele la timpul trecut.

Dacă treci şi tu printr-o astfel de provocare, iată care ar fi motivele pentru care ai critica lumea exterioară.

 

Îţi este frică

Da, este foarte greu să accepţi că îţi este frică, mai ales în condiţiile în care am fost învăţaţi să nu o arătăm. Şabloanele sociale îi condamnă pe fricoşi sau pe cei mai slabi de fire, promovând în schimb imaginea omului curajos care luptă din zori şi până în noapte, învingând orice vicisitudine. Din păcate, acest tipar duce la crearea măştilor care în prima fază au scopul de a ne proteja de lumea exterioară, dar care pas cu pas ajung să facă parte din noi.

Consecinţa este că la un moment dat acestea se contopesc până într-atât încât să nu mai reuşeşti să faci diferenţa. Începi să te ascunzi de tine, refuzând să accepţi că îţi este frică în anumite momente şi cum este şi firesc, acesta acţiune are o consecinţă tristă: devii agresiv şi competitiv şi nu o faci doar în raport cu lumea externă, ci mai ales cu tine însuţi.

Frică există în AND-ul nostru şi pentru a o depăşi, este necesar să înveţi să o accepţi. Cu cât lupţi mai mult cu ea, cu atât devii mai slab şi mai neputincios. Paradoxal, acceptarea slăbiciunilor face din tine un om curajos.

 

Îţi lipseşte încrederea în tine

Din punctul meu de vedere, acesta este un flagel care a distrus şi va distruge în continuare generaţii întregi. Este un soi de plagă care distruge spirite pe bandă rulantă. Dacă îi critici sau îi judeci pe ceilalţi este pentru că nu ai suficientă încredere în tine încât să nu te mai simţi ameninţat de ei.

Da, exact…te simţi ameninţat şi de aceea devii agresiv şi competitiv, ceea ce spuneam mai devreme. Eşti în competiţie cu restul lumii, mai ales cu cei care sunt în acelaşi domeniu, având senzaţia că îţi iau ceva ce este al tău.

Învăţând să ai încredere în tine şi în forţele proprii, începi să îţi dai seama că într-adevăr fiecare este unic şi că ceea ce ai de făcut este să eliberezi această unicitate, punând-o într-o formă care îţi place, oricare ar fi ea.

Din spectator, te transformi în creator şi din acest moment, îţi pasă doar de valorificarea propriului potenţial, iar critica nu își mai are locul în mintea ta.

 

Eşti invidios şi lacom

Invidia este o consecinţă firească a lipsei de înţelegere a modului în care funcţionăm şi este legată de primele două elemente. Când nu cunoşti ce ai în propria grădină, iarba din grădina celuilalt pare întotdeauna mai verde. Bineînţeles, pentru a te simţi mai bine, încerci să diminuezi valoarea muncii şi efortului celorlalţi, aruncând cu noroi ori de câte ori ai ocazia.

De aici se nasc contradicţiile, polemicile bazate pe „eu ştiu mai bine”  şi încercarea de a demonstra cine este mai deştept. Lăcomia nu se extinde doar asupra bunurilor materiale, ci şi asupra dorinţei de a domina şi de a-i epata pe cei din jur cu ceea ce crezi că ştii. Vrei să fii recunoscut, să ţi se cânte ode şi să fii lăudat pentru realizările tale, din păcate nu pentru că ai adus valoare reală, ci doar pentru că aşa îţi spune ego-ul. Critica adresată altora îl consolidează, dându-ți senzația că ești „cineva”.

Când înțelegi că tu ești posesor al informației și nu informația în sine, lucrurile încep să se schimbe.

 

Din fericire, aceste răni pot fi vindecate uşor, într-un timp destul de scurt. Metoda este simplă şi se află la îndemâna noastră în fiecare moment, pentru că este vorba despre aceeaşi energie.

Pentru cele expuse mai sus leacul este recunoştinţa, pe care să o utilizezi în mod conştient.

Ori de câte ori simţi că îţi este frică, accept-o şi fii recunoscător că există.

Când eşti lipsit de încredere, încetează să te mai compari cu alţii şi fii recunoscător că exişti.

Dacă simţi invidie, fii recunoscător că acel om care a reuşit înaintea ta ţi-a deschis astfel ochii şi ţi-a bătătorit drumul.

Spune-le si prietenilor:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PaulAvram.ro ©2018 - Toate drepturile rezervate.

Mentenata Web: WPhosting.ro

sau

Log in with your credentials

sau     Creați un cont

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account