1De şuturi şi de şocuri. Da, exact. De şuturile şi de şocurile pe care Mama Natură ni le dă în marea ei compasiune. Chiar dacă ne dorim să fim mai înţelepţi de atât, suntem construiţi să învăţăm din greşeli.

Cum spunea Steve Jobs, nu poţi conecta punctele din viitor, ci doar pe cele din trecut. Doar trecând prin anumite experienţe poţi învăţa, conectând punctele din trecut în prezent. Adică, cu cât ai fost mai încercat şi provocat de către Mama Natură şi bineînţeles, ai fost disponibil să înveţi, cu atât eşti mai înţelept astăzi.

Învăţarea se produce urmând două cai: ne opunem violent lecţiilor sau acceptăm şi trecem prin ele, extrăgând esenţa. Sau mai bine zis, pe calea grea sau cea uşoară.

În primul caz, durerea este foarte mare, pentru că aşa cum spuneam într-un alt articol anterior, cu cât opui rezistenţă mai mare cu atât se intensifica şi reacţiunea.

Aici intervine încrederea, de care noi, Tomii necredincioşi, ducem lipsă astăzi. Punem întotdeauna la îndoială ce ni se întâmplă, considerând  că nu merităm ceea ce primim atunci când greşim. Vrem mai bine, vrem mai mult, dar uităm un lucru esenţial: că Existenţa este oglinda noastră, şi că orice plantăm, primim înapoi înzecit.

Ar fi mai uşor dacă am avea încredere că tot ce se întâmplă are sens? Cu siguranţă, da.

Dacă am învaţă să spunem „Facă-se voia Ta” mai des, cu siguranţă calea cea uşoară ar deveni şi mai uşoară.

Nu de mult am învăţat că într-adevăr „tot răul este spre bine”. Situaţii care pe moment păreau să fie dezastruoase, s-au dovedit a fi benefice într-un timp destul de scurt. La fel s-a întâmplat şi opusul, când mă bucurăm pentru că ceva neaşteptat de bun în aparenţă intervenea subit, pentru că apoi să îmi dau seama că m-am grăbit în a sări în sus de bucurie.

De ce avem nevoie de şuturi şi de şocuri? Pentru că adeseori intrăm într-un con de umbră, acea numită „zona de confort”, cu care Existenţa nu este de acord.

Cum ar fi dacă un arbore ar decide că nu mai vrea să mai crească spunând că nu mai are chef să îşi piardă frunzele în fiecare an?

Sau ca un animal să intre în depresie şi să nu mai vrea să îşi îndeplinească rolul pentru care a fost lăsat pe Pământ? Cred că ar fi cam straniu, nu-i aşa?

Ceea ce înţeleg puţini, este că nu există stagnare pentru Mama Natură. Pentru ea există involuţie sau evoluţie. Nu există cale de mijloc. Când considerăm că am ajuns la un anumit nivel şi că este cazul să ne oprim, nu după multă vreme începem să primim palmele după ceafă pe care le merităm, tocmai pentru a fi forţaţi să creştem.

Rolul nostru este să evoluăm, iar când decidem că este cazul să mai luăm o pauză, Existenţa râde şi spune: „Am impresia că nu ai înţeles care sunt regulile, puişor. Cred că este cazul să îţi readuc aminte de ele”.

Realitatea este că ne merităm şuturile şi palmele după ceafă din plin şi dacă am înceta să ne mai plângem că este greu, poate că am putea investi energia în direcţia corectă.

Adică în evoluţie.

Spune-le si prietenilor:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PaulAvram.ro ©2018 - Toate drepturile rezervate.

Mentenata Web: WPhosting.ro

sau

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?