De ce ne doare?

De ce ne doare?

yey

Simplă este întrebarea, simplu este şi răspunsul: pentru că opunem rezistenţă. La orice, dar mai ales la durere.

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că acceptăm doar ce ne produce plăcere, evitând din răsputeri durerea. Adică facem jocul minţii şi al supuşilor ei, gândurile.

Exact aşa funcţionează mintea noastră cea de toate zilele: în orice moment caută să obţină doar plăcerea. Din hrană, din relaţii, din shopping, din orice i se pare potrivit să o genereze.

Sau mai bine zis, întâi generează situaţiile şi apoi se hrăneşte cu rezultatul lor. Cu alte cuvinte, în această ecuaţie eşti şi tu pe undeva, dar nu în rolul principal.

Chiar dacă îţi pare puţin ciudat, are abilitatea de a scoate profit şi din suferinţa însăşi, aşa de specializată este. Nu ştiu dacă ai avut vreodată ocazia să asişti la o discuţie între oameni care se “lăudau” cu problemele de sănătate pe care le aveau. Eu am avut.

Era foarte ciudat să urmăresc modul în care evolua dialogul, pentru că nu reuşeam să înţeleg cum cineva se poate lăuda cu o operaţie sau cu durerile pe care le are.

Ce am înţeles în urma unui astfel de dialog este că dacă te doare şi accepţi durerea, înseamnă că undeva în interior există şi  plăcerea de a suferi. Suferinţa este pentru ego precum polenul de pe floare pentru albină.

Dar ştii care este marele truc al minţii? Îţi dă senzaţia că tu ai fi stăpânul. Dacă priveşti foarte atent, atunci când spui că ai făcut ceva, vei observa că tu ai fost doar executant. Ţi-a trecut un gând prin cap, l-ai urmat şi ai executat ce ţi-a ordonat să faci. Interesant modul în care funcţionează mintea, nu-i aşa?

Care este legătura cu ceea ce spuneam la început? Simplu…Orice faci în stare de inconştienţă produce durere. Plăcerea pe care o alegem de obicei este superficială şi nu peste multă vreme îşi manifestă opusul. De fiecare dată, ceea ce alegem vine la pachet şi cu opusul său. Chiar dacă durează ceva vreme până să se manifeste, inevitabil îşi va face  simţită prezenţa.

De ce se întâmplă aşa? Pentru că nu eşti acasă.

Dacă mă întrebi ce vreau să spun cu “a fi acasă”, cred că o întrebare te-ar ajuta să înţelegi mai bine la ce mă refer.

Când eşti acasă, acolo unde locuieşti, hoţii pot intra? Nu au cum, nu-i aşa? De fapt, nici nu se gândesc să intre, pentru că ştiu că este foarte posibil să ajungă după gratii, nu înainte de a încasa o papară bună, în cazul în care ai şi o bâtă de baseball pusă preventiv după uşa de la intrare.

Exact aşa este şi cu mintea. Gândurile nu pot să îţi facă rău dacă eşti atent. A fi atent implică două aspecte: primul este atenţia propriu-zisă, sau observarea, şi al doilea, neimplicarea.

Aceasta înseamnă a observa detaşat, în esenţă o acţiune foarte simplă, dar ca orice lucru simplu, destul de greu de pus în practică. De fapt, nu este foarte greu, însă cere efort conştient, până când ajunge să devină parte integrantă din tine.

Când atenţia devine tu şi tu devii atenţie, lucrurile se schimbă radical. Începi să “vezi” jocul minţii, să îi înţelegi mecanismele de funcţionare şi să îi anticipi mişcările. Nu te mai laşi păcălit de tertipurile pe care le foloseşte şi mai mult, începi să zâmbeşti când vezi cum încearcă să te ducă înainte şi înapoi, în încercarea de a te determina să uiţi de tine.

Cum ajungi să faci acest lucru? Cu ajutorul atenţiei, al blândeţii şi fermităţii şi mai ales al încrederii.

De multe ori, la sesiunile pe care le susţin în legătură cu acest subiect, sunt imediat întrebat “cum faci acest lucru?”

Răspunsul este cam acelaşi de fiecare dată: imaginează-ţi că ţii de mână un copil curios, care fascinat de lucrurile din jur, te trage după el în toate direcţiile în  încercarea de a le experimenta.

Ai de ales între a-l lăsa să bântuie sau a-l dirija fără să îl răneşti. Bineînţeles, alegi a doua variantă, pentru că dacă ar fi după el, nu ai mai ajunge acasă.

Acelaşi principiu se aplică şi minţii. Aşa cum spuneam mai sus, atenţie, blândeţe şi fermitate şi multă, foarte multă încredere.

Şi multă practică.

Paul Avram

Ofer solutii simple pentru probleme aparent complicate. Ajut oamenii sa se regaseasca si sa dea un scop vietii lor.

No Comments

Leave a Comment