Evoluţie sau involuţie?

tree

Evoluezi sau involuezi, aceasta-i realitatea. În natură nu există stagnare şi chiar dacă noi oamenii avem impresia că stagnăm, aceasta este doar o păcăleală. Mintea este cea care îţi dă senzaţia că stai pe loc, în condiţiile în care lucrurile nu merg aşa cum doreşti, însă mişcarea există. Insesizabilă, dar există. Chiar şi în aşa numita “zonă de platou”, când pare că lucrurile nu merg nici în sus nici în jos, mişcarea este prezentă.

Suntem singura specie care avem capacitatea de a raţiona (cel puţin aşa credem noi) şi de aici ni se trag şi bune şi rele. Partea bună este că datorită dorinţei de a evolua care există în orice fiinţă vie, devenim creativi. Partea mai puţin bună este că putem deveni în aceeaşi măsură distructivi, luând decizia de a ne opri din evoluţie şi de aici începe distracţia.

Uneori, când suntem la limită, facem afirmaţii de tipul “M-am săturat, nu mai vreau nimic. Doar voi sta şi atât. Am nevoie de o pauză”, şi chiar avem senzaţia că ne putem opri. Dar oare aşa o fi?

Oare crezi că suntem diferiţi de un arbore sau de un animal? Ar fi foarte interesant de aflat dacă arborele, după ce vântul, ploaia şi frigul îl obligă să îşi atingă limitele, îşi spune în sine “Ştii ce? Eu m-am cam plicitisit de jocul acesta. Gata, mă opresc din crescut şi fie ce-o fi.” Sau să auzi o pisică spunând “Îmi prieşte viaţa de acum, când sunt mică. Sunt bine îngrijită, deci este cazul să rămân în acest stadiu”. Se poate întâmpla aşa ceva? Bineînţeles că nu, iar acest context, concluzia este foarte simplă: totul evoluează sau involuează, iar noi nu facem excepţie.

Aici lucrurile devin mai dificile, pentru că pentru a te propulsa pe oricare din aceste direcţii, trebuie să iei o decizie.

În cazul involuţiei, decizia este de a te opri şi de a nu mai face nimic, fie inconştient, fie conştient. Decizia inconştienţă este generată de educaţie, şabloane, tipare şi aşa mai departe. Cea conştientă, de atingerea unei anumite limite de saturaţie.

În ambele situaţii, decizia este luată de obicei o singură dată, după care nu mai este necesar să te gândeşti la ea. Din acest moment, intervine degradarea, chiar dacă nu pare. Starea de spirit, acuitatea intelectuală, memoria, toate încep să se degradeze. Este nevoie de timp pentru a vedea rezultatele, dar se întâmplă. Cum ar spune un proverb chinez “balamaua care nu se mişcă, rugineşte” sau cum ar spune englezul “if you don’t use, you lose”.

În cazul decizie de a evolua, lucrurile sunt un pic mai complicate, pentru că se întâmplă pe ambele planuri, atât  interior şi exterior. Lumea interioară este una şi aceeaşi cu lumea exterioară, dar nu este cazul să dezbatem acum acest aspect.

Revenind, procesul evoluţiei în plan exterior  este similar cu încercarea rachetei ce vrea să se desprindă de Pământ luptând împotriva forţei de atracţie gravitaţională, şi pentru a reuşi să se desprindă, trebui să consume iniţial o cantitate foarte mare de energie.

Decizia este cea care porneşte motoarele, într-adevăr, dar nu este suficient. Acesta decizie trebuie reafirmată zi de zi, cu aceeaşi intensitate, până când se transformă în a doua natură. Pentru a evolua, decizia  este asumată conştient,  pentru că nu poţi evolua la întâmplare. Dacă pentru a involua nu trebuie să faci nimic, pentru a evolua, este necesar un efort de calitate, constant şi continuu. Nu merge cu jumătăţi de măsură, de aceea pare dificil. Este nevoie de entuziasm, de pasiune, de implicare, de dăruire, şi de multă muncă.

Din păcate (sau din fericire?), în acest proces de creştere, se întâmplă multe lucruri care pot lăsa senzaţia că este neplăcut. Raportul cu mediul se schimbă în profunzime, mai ales în ceea ce priveşte relaţiile, atât personale cât şi de afaceri, dar din punctul meu de vedere, este perfect natural. Ridicând ştacheta, este foarte firesc să pierzi anumite contacte, pentru ca apoi acestea să fie înlocuite cu altele, de această dată de mai bună calitate. Cu alte cuvinte, devii mai selectiv. Dacă nu o vei face, vei pierde.

În plan interior, paradoxal, pentru a evolua este necesar să involuezi conştient. Trebuie să “uiţi” de scara de valori după care te ghidai până la momentul deciziei, să te desprinzi de certitudini şi de “ştiu”. Pentru a face aceste lucruri este nevoie ori de curaj, ori de disperare. Sau de curajul disperării.

Una peste alta, cea mai dificilă parte este cea în care trebuie să înveţi să echilibrezi balanţa, asigurându-ţi atât traiul cotidian, cât şi liniştea. Dar despre acest aspect vom vorbi data viitoare.

Spune-le si prietenilor:
2 Comentarii
  1. Anca 1 an în urmă

    Astept partea a doua… :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

PaulAvram.ro ©2017 - Toate drepturile rezervate.

Mentenata Web: WPhosting.ro

sau

Log in with your credentials

sau     Creați un cont

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account