Fă curat în casă!

services-cleaning-03Stres, griji, probleme, preocupări…toate acestea sunt praf pentru suflet. Se depun, se amplifică şi mai devreme sau mai târziu, îţi dau bătaie de cap. Îţi propun să ştergi praful cât de des ai ocazia. La propriu, mă refer. Nu vorbesc despre “praful” intern, ci de cel fizic, care se depune pe mobilă. Mai concret, dacă nu faci sport, îţi sugerez ca atunci când te afli în stare de confuzie, nelinişte sau stres, să începi să îţi pui casa în ordine. Poate că te miră, dar funcţionează.

Sunt două motive pentru care îţi recomand să procedezi aşa în situaţiile în care eşti confuz, stresat sau pur şi simplu nu ştii ce este cu tine.

Primul este legat de mental. În concepţia vestică mintea este asociată cu intelectul, care este o funcţie a creierului. În cea estică, mintea include cele 5 simţuri, iar intelectul este considerat cel de-al şaselea. În consecinţă, mintea nu se află doar în cap, ci în tot corpul.

În acest context, orice gândim generează o cantitate de energie reziduală, care dacă nu este exprimată prin mișcare, se va depune în format fizic. Adică,”la început a fost Cuvântul, şi Cuvântul s-a-ntrupat”. De aici şi încadrarea lenei la categoria păcat. Practic, nefolosind energia, îi permiţi “diavolului” să te manipuleze.

În mănăstiri şi în toate curentele religioase, munca fizică este pusă la mare cinste, pentru că îi permite omului să îşi elibereze tensiunile din corp, purificându-şi astfel energia. Bineînţeles, activităţile fizice sunt  corelate cu alimentaţia şi meditaţia sau rugăciunea, iar efectul este sinergic.

Al doilea este legat de fizic şi de faptul că omul, oricât şi-ar dori el să fie de “spiritual” nu trebuie să uite că are corp animal, iar acesta, cel  puţin până la un anumit nivel, are nevoie de mişcare. Dacă nu te mişti, energia care ar trebui să curgă precum un râu se transformă în apă stătătoare, şi ca orice apă stătătoare începe să atragă diverse tipuri de floră şi faună, respectiv gângănii şi mătasea broaştei.

Ai observat că atunci când eşti tensionat ai vrea să “faci ceva”? Cunosc destui oameni care au devenit obsedaţi de curăţenia din jurul lor, de lupta contra bacteriilor şi de aşezarea în ordine a franjurilor de la covor. De fapt, această dorinţă de a “face ceva” este o cerinţă a sufletului care îţi spune că a sosit vremea să goleşti coşul de gunoi, adica depunerile de energie din mușchi. Din păcate, cei despre care vorbeam mai sus privesc în direcţia greşită şi pe zi ce trece devin din ce în ce mai obsedaţi de curăţenie. Această situaţie poate fi rezolvată doar dacă acţionezi conştient în direcţia potrivită, adică spre interior.

Am văzut destul de des greşeala pe care o fac unii începători într-ale meditaţiei, care încercând să scape de gândurile negre în poziţia aşezat, constată că stupoare că devin din ce în ce mai agitaţi. Se aşează cu gândul la fericire, dar se aleg cu frustrări şi în consecinţă renunţă.

Este foarte firesc să se întâmple aşa, în condiţiile în care nu înţeleg că pentru a-şi linişti mintea, mai întâi este necesar să îşi obosească fizicul. Cândva, oamenii munceau fizic din greu pentru a-şi procura hrana cea de toate zilele, ocazie cu care descărcau deşeurile mentale.

Astăzi, cel mai mare efort pe care îl facem majoritatea  dintre noi este să ne dăm jos din pat, să ne urcăm într-un mijloc de transport, să ne așezăm pe un scaun la birou şi apoi să ne punem din nou în pat pentru a dormi. Şi pe parcursul acestor acţiuni mintea nu stă o clipă, lucrând non-stop, până la somnul cel de pe urmă.

Deci, dacă s-au adunat tensiuni, pune osul la treabă. Oboseşte fizicul în mod conştient şi vei vedea rezultate nu după multă vreme.

Spor la treabă!

Spune-le si prietenilor:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

PaulAvram.ro ©2017 - Toate drepturile rezervate.

Mentenata Web: WPhosting.ro

sau

Log in with your credentials

sau     Creați un cont

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account