Întrebare ajutătoare

question

Zilele trecute am văzut un film din care mi-a rămas întipărită în minte o frază, de fapt  o întrebare, care folosită atunci când trebuie este de foarte mare impact. Nu era o noutate pentru mine, pentru că o folosesc ca mantră de foarte mulţi ani, şi totuşi, când am reauzit-o, s-a auzit un declic interior.

În acel moment mi-am dat seama că o foloseam doar logic şi nu existenţial. Diferenţa dintre cele două abordări este colosală, dar nu voi intra în detalii acum. Vom discuta în alt material despre diferenţele dintre ele.

Pe scurt, acţiunea filmului (caz real dealtfel) se desfăşoară în perioada de început a Războiului Rece, în care serviciile de spionaj activau intens. Ofiţerii din contraspionajul american reuşesc, după îndelungi eforturi, să îl depisteze pe unul dintre cei mai buni spioni ruşi, şi bineînţeles să îl pună sub acuzare. În aceaste caz pedeapsa care îl aştepta pe nefericit era condamnarea la moarte.

Partea interesantă este că i s-a dat un avocat din oficiu care, culmea, a făcut tot posibilul să îl scape de pedeapsa capitală. Între timp avocatul şi acuzatul au devenit oarecum prieteni, discuţiile lor extinzându-se şi asupra planului personal.

Şi aici intervine fraza care mi-a atras atenţia. În câteva dintre discuţiile lor, avocatul îl întreabă dacă îşi face griji sau dacă este preocupat, iar răspunsul era invariabil, acelaşi. O întrebare oarecum retorică, care ori de câte ori era întrebat, răspundea calm:

“Ar ajuta cu ceva”?!”

Răspunsul avocatului era cam de fiecare dată tăcerea, pentru înțelegea că într-adevăr, preocupările şi grijile nu ar fi ajutat cu nimic.

Ce s-a întâmplat este că am realizat și eu în acel moment că foarte mulţi ani de zile am trăit într-o stare de preocupare continuă, de stres mocnit, care evident, a ieşit la suprafaţă după ceva vreme. Am înţeles cât de multă energie consumasem gândindu-mă la lucruri moarte. Ele erau vii doar în capul meu, însă în realitate erau decedate de mult. (Din fericire, am renunţat de multă vreme la obiceiul de a-mi mai face griji pentru astfel de lucruri).

Este ca şi cum ai lăsa ochiul la aragaz aprins în bucătărie şi te-ai ascunde în debara. În condiţiile în care îl laşi aprins câteva ore, este imposibil să mai poţi ignora căldura la un moment dat. Ce să mai vorbim despre faptul că rămâi fără oxigen, şi drept rezultat începi să simţi că te sufoci.

Foarte mulţi oameni trăiesc în această situaţie. Ignoră focul aprins în interior şi apoi se miră că aerul devine irespirabil. Motivele pentru care se întâmplă acest fenomen interior sunt doar două: trecutul şi viitorul.

Când trăieşti în trecut, devii depresiv, când te muţi în viitor, devii anxios. Unii plâng după laptele vărsat, alţii aşteaptă să cadă drobul de sare. Unii regretă ce au făcut sau nu, alţii plâng după lucrurile imaginare pe care şi le doresc în viaţa lor. În ambele cazuri, rezultatul este suferinţa.

Cum, să nu mă mai gândesc la trecut sau să nu îmi mai fac planuri de viitor? Ooo, ba da…chiar este necesar să o faci, pentru că ambele sunt importante. Trecutul este plin de lecţii valoroase, iar planurile de viitor sunt cele care te ajută să îţi stabileşti direcţia de mers. Problemele intervin când te ancorezi emoţional în aceste două spaţii temporale. Ataşamentul de aceste emoţii este problema.

Între ce a fost şi va să fie există totuşi o diferenţa. Dacă trecutul nu mai poate fi schimbat, în privinţa viitorului poţi face ceva, însă secretul este să faci acum, nu mâine. Singurul lucru pe care îl poţi face acum este să te simţi bine. Ce plantezi acum va răsări mâine.

Cum se spune? Dacă nu se poate rezolva, de ce să îţi baţi capul, dacă se rezolvă, de ce să îţi mai faci probleme?

Ştiu, uşor de spus, dificil de făcut, pentru că obiceiurile vechi mor greu, însă poţi încerca să schimbi tiparele unul câte unul. Începe prin a identifica ceea ce te deranjează şi pune întrebarea cheie:

“Ajută cu ceva să …?”

Repetă zilnic acest exerciţiu şi te asigur că încet – încet, vei învăţa să nu te mai ataşezi şi să iei lucrurile aşa cum sunt.

Spune-le si prietenilor:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

PaulAvram.ro ©2018 - Toate drepturile rezervate.

Mentenata Web: WPhosting.ro

sau

Log in with your credentials

sau     Creați un cont

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account