Nevoia de atenţie şi postarea pe Feisbuc!

attention

Da, cu toţii avem nevoie de atenţie. Că o recunoaştem sau nu, aceasta este o altă problemă. Ne place sau nu, nevoia de atenţie stă la baza majorităţii gândurilor pe care le avem  şi ulterior a acţiunilor pe care le întreprindem.

Din ce văd eu, se aseamănă cu instinctul de reproducere, doar că în comparaţie cu acesta, nevoia de atenţie ne este indusă. Adică, dacă instinctul de reproducere ne este scris în ADN şi se manifestă natural (chiar dacă îl reprimăm din cauza condiţionărilor sociale), nevoia de atenţie ne-a  fost plantată şi a crescut în noi din cauza a ceea ce numim educaţie.

Ca de obicei, vinovaţii de serviciu sunt părinţii, care nu au nici o vină dragii de ei, pentru că nu ştiau ce fac. Nu poţi acuza un om care nu înţelege ce efecte poate avea comportamentul său, nu-i aşa?

O poţi face ulterior, când efectele au început să se manifeste, dar în clipa în care se petrece (mai ales că erai mic), nu ai cum să înţelegi nici ce se întâmplă, nici ce va urma. Deci, să nu aruncăm cu piatra, pentru că nu ar ajuta la nimic. Înţelegerea în sine este suficientă pentru a îndepărta efectele, nu este nevoie să mai rănim şi pe altcineva doar pentru a ne hrăni ego-ul.

Scenariul este simplu. Părinţii ocupaţi cu de-ale casei, au prea puţin timp pentru copiii lor. Cum este şi firesc, juniorii în cauză au nevoie de atenţia părinţilor pentru a creşte şi în funcţie de personalitate (nu cea formată prin educaţie, ci cea nativă) şi relaţia cu părinţii, aceştia se manifestă în două moduri.  Ori învaţă bine şi foarte bine, ori fac numai boacăne. (Personal îi prefer pe cei năzdrăvani).

Evident, mai există şi o categorie aparte, (cu părinţi cu mintea la locul ei), cei care fac boacăne în timp ce obţin rezultate bune la şcoală. Sunt specie rară, este adevărat, dar există.

Bun, acum hai să privim un pic mai atent la rădăcini, pornind de la ideea că nimic din ce este plantat în interior nu rămâne în starea iniţială. Din punct de vedere al manifestării energiei, tot ce există în interiorul nostru, fie înfloreşte, fie se degradează.

Adică, orice stare negativă va ajunge să degenereze în frustrare, tristeţe şi altele asemănătoare, în timp ce starea de bine se va manifesta prin atitudine pozitivă. Perfect până aici. Revenind la ceea ce spuneam despre nevoia de atenţie, ce crezi că se va întâmpla cu ea pe parcursul a 30 de ani, să spunem? În ce se va transforma? Crezi că va dispărea sau se va amplifica? Eu zic că a doua variantă este cea corectă.

Ajunsă la “maturitate”, crezi că va sta cuminte în interior? Nicidecum…Va începe să se manifeste în cele mai variate forme posibile. Cerem atenţie prin orice: îmbrăcăminte, atitudine, activităţi, diplome, statut, posesii şi aşa mai departe. Chiar şi postările de pe Feisbuc sunt incluse în listă. De ce ai posta dacă nu ai avea nevoie să atragi atenţia?

Şi aici avem o excepţie care se referă la cei ce înţeleg potenţialul uriaş pe care îl are această platformă ( şi nu doar ea) în ceea ce priveşte promovarea unei afaceri. Una este să îţi promovezi afacerea şi alta este să îţi “promovezi” posteriorul, mai ales dacă nu eşti antrenoare de fitness. Sună bine…îmi postez posteriorul.

Apropos de Feisbuc, chiar văd un lucru bun în faptul că poţi posta aproape orice. Este ca şi cum ai avea un “frate” vitreg, care înlocuieşte umărul pe care ar trebui să ţi-l ofere părinţii, iubirea lu’ viaţa ta sau prietenii apropiaţi. Este un surogat virtual, evident,  cu ajutorul căruia nu rezolvi nici o problemă la nivel interior, dar cel puţin îţi satisface temporar nevoia de atenţie. Nu mai este necesar să deschizi gura şi să faci acţiuni care să dea de înţeles celui în cauză ce vrei,  este suficient să postezi ceva care spune acelaşi lucru: “Priveşte-mă, uită-te la mine, ascultă-mă”. Mai mult, ai şi audienţă.

De ce este important să fii atent la nevoia de atenţie, ca să spun aşa,? Simplu…stând cu ochii pe ea şi observându-i comportamentul, începi să îţi dai seama cât de uşor eşti de manipulat, atât din interior cât şi din exterior. Nevoia de atenţie duce la acceptarea compromisurilor, la furie, certuri, tristeţe, şi aşa mai departe. Apoi, cu cât ţi se acordă mai multă, cu atât devii mai arogant, cu cât nu ţi se acordă, cu atât devii mai deprimat.

Atâta timp cât nu o vezi, este un drog. Când devii conştient de faptul că ai fost drogat toată viaţa, începi să te gândeşti că a sosit momentul să te lepezi de dependenţă, mai ales când observi cât de mult rău îţi face.

Ca punct final, în cazul în care te întrebi de unde vine această nevoie, este simplu: când lipseşte iubirea, începem să cerem atenţie.

 

PS

Şi eu cer atenţie, la fel ca restul lumii. :)))

 

PPS

Am început să postez şi pe YouTube diverse idei în format video. Dacă eşti amator să auzi ce spun, te poţi abona pentru a le urmări:

https://www.youtube.com/channel/UCyr2TqoUythw4NiDQuQb2LQ

Spune-le si prietenilor:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

PaulAvram.ro ©2017 - Toate drepturile rezervate.

Mentenata Web: WPhosting.ro

sau

Log in with your credentials

sau     Creați un cont

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account