Pana nu te arde, nu te misti!

hand-fire         Candva imi bagam nasul unde nu-mi fierbea oala, cum se spune pe la noi. Adica, in infinita mea inconstienta cautam sa ajut oameni care nu voiau sa fie ajutati. Mai tarziu mi-am dat seama cat de arogant eram si cat de multa energie consumam inutil.

Bineinteles, intre timp m-am lecuit de acest narav, dar ieri mi-am adus aminte de el in contextul in care discutam cu un om care avea nevoie de ajutor. Cel putin asa reiesea din cele afirmate de el.

Incet-incet, din vorba in vorba, am inceput sa descompunem situatia in care se afla si la un moment dat l-am intrebat: “Cine te tine pe loc?”.

Raspunsul a venit dupa cateva clipe de pauza si era compus din motive, scuze si justificari care mai de care mai intortocheate. Dupa ce l-am ascultat cateva minute, am ridicat mana in semn de “stop” si i-am spus:

“Esti masochist. Iti plac locul si situatia in care te afli si pana nu te va arde suficient, nu te vei misca. Cand vei gata, imi va face placere sa discutam.”

Cand sa plec, a avut curiozitatea sa afle ce anume inseamna “sa te arda” si m-am oprit sa ii povestesc parabola pe care ti-o spun acum si tie.

Se facea ca doi vanatori se intorc acasa dupa o zi petrecuta in padure in cautarea vanatului. Vremea fusese ploioasa, apa ii facuse ciuciulete pe amandoi si  acum se odihneau in fata semineului in care ardea focul, cu cate un pahar de vin mana.

Cainele care ii insotise era si el fericit ca dupa o zi de alergat prin noroi, putea sa se aseze la caldura. Inainte de a se aseza, se scutura energic si apoi se intinse tacticos, punanadu-si capul pe labe.

Unul dintre vanatori observa ca in timp ce se scutura, cainele daduse jos vatraiul care era rezemat de semineu si ca acesta cazuse cu un capat in foc.

Apoi, vazu cum cainele se aseaza pe celalalt capat si deveni ingrijorat. Isi facu atent prietenul, care era stapanul cainelui si ii spuse.

– “Ai observat ce face cainele tau?”

– “Ce face? Sta langa foc, dupa cum vad eu.”

– “Dar ai vazut pe ce sta? S-a asezat pe vatrai, care este cu un capat in foc. Nu ii spui sa se miste de acolo?”

Laconic, stapanul cainelui ii raspunse:

-“Stai linistit… cand il va arde, se va misca.”

Dupa ce am terminat de povestit, ce i-a ramas sa spuna interlocutorului meu a fost:

-“Ai dreptate, cred ca m-am obisnuit si nu stiu cum sa ies din situatia asta.”

Da, asa este…se obisnuise cu suferinta. Si pentru ca evita sa se confrunte cu realitatea, gasea scuze si motive care sa ii asigure confortul mental.

Atunci i-am spus:

– “Obisnuinta te imobilizeaza, te mentine in stare de mediocritate si hraneste victima din interior. Hrana preferata a acestui balaur este compusa din doua ingrediente: suferinta si speranta.

Suferinta iti intareste orgoliul, iar speranta te determina sa amani rezolvarea situatiei.

Ce iti recomand este sa renunti la speranta, pentru ca suferinta sa poata pune stapanire total pe tine. Cand aceasta va muri, vei intelege ca nu exista alta cale de iesire decat taierea raului de la radacina.

Va urma o perioada dureroasa, este adevarat. Insa la fel de adevarat este ca te vei vindeca.

Dar repet, cat timp te afli intre suferinta si speranta, nu ai nici o sansa . Una dintre ele trebuie sa moara. Alege suferinta, pentru ca speranta sa renasca.”

L-am salutat si am plecat intr-ale mele.  Intamplator, dupa ceva vreme, m-am intalnit cu un cunoscut comun pe care l-am intrebat daca mai stie ceva despre el. Mi-a povestit ca pentru o scurta perioada de timp prietenul nostru a baut zdravan, dar ca acum si-a revenit si ca este bine.

Minunat, mi-am zis. A ales si a reusit. Bravo lui.

Se pare ca pana la urma l-a ars suficient de tare.

Spune-le si prietenilor:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

PaulAvram.ro ©2017 - Toate drepturile rezervate.

Mentenata Web: WPhosting.ro

sau

Log in with your credentials

sau     Creați un cont

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account