girls-whispering

Investeşti într-o relaţie, într-un proiect, în job..şi la un moment dat, pur şi simplu nu  mai merge. Ai senzaţia că orice ai face te izbeşti de un zid. Începi să simţi că efortul pe care l-ai făcut şi îl faci este inutil. Cum este şi firesc apar îndoielile şi întrebările.

„A meritat să investesc?”

„A meritat efortul? M-am ales doar cu dureri de cap, oare cât de prost am putut să fiu să nu observ?”

Dacă ar fi vorba doar despre întrebări, ar fi minunat. Dar niciodată nu este vorba doar despre atât…emoţiile sunt implicate pe toate planurile şi efectul este că te simţi copleşit. Atâtea aşteptări, visuri, planuri…

De ce se întâmplă aşa?

Pentru că întinzi coarda mai mult decât trebuie, atunci când nu trebuie.

Ce înseamnă acest lucru?

La naştere, am primit cu toţii un cadou de o valoare inestimabilă, pe care l-am botezat instinct. Acesta se manifestă sub forma unei şoapte, pe care pentru a o auzi trebuie să ai urechile ciulite. Şi nu vorbesc despre urechile fizice, ci despre cele ale inimii.

Cuvintele rostite de această voce sunt de fapt stări, pe care apoi logica le decodează şi le transformă în limbajul pe care îl cunoaştem. Ori de câte ori avem de luat o decizie, această mică voce ne şopteşte, indicându-ne cu precizie direcţia în care este corect să mergem.

Nu vorbim despre cazurile în care facem calcule şi planificăm la sânge, pentru că acolo folosim exclusiv logică. Vorbim despre situaţiile în care avem îndoieli, suntem confuzi şi nu ştim ce avem de făcut.

O greşeală comună este ca în aceste situaţii să lăsăm mintea să decidă. Şi aşa cum este obişnuită, ea va alege extremele: ori luptă, ori renunţă. În ambele cazuri este vorba despre orgoliu, care se hrăneşte cu emoţiile noastre. Dacă renunţi, vor apărea regrete, dacă lupţi, va apărea mândria.(asta în cazul în care vei reuşi)

În ambele cazuri, te alegi cu răni pentru că atât fuga, cât şi lupta exclud echilibrul.

Revenind la ce spuneam mai devreme referitor la întinsul corzii…Instinctul îţi va spune la momentul potrivit ceea ce trebuie să ştii..când să rupi relaţiile în care nu mai merită să investeşti, când să îţi cauţi alt job, când să laşi în urmă lucrurile în care nu nu te mai regăseşti.

Şi ştii exact despre ce vorbesc…este acel moment în care simţi că nu mai merge.

De ce nu te opreşti în acel moment? Pentru că intervine mintea şi începi să faci calcule. „Am investit prea mult…poate mai merită o şansă…încă este bine aşa”.

Din acest moment ai început să întinzi coarda.

Cu fiecare clipă care trece începi să te afunzi şi nici măcar nu îţi dai seama. Compromisurile mărunte se acumulează şi pas cu pas, transformându-se în taifunul care te izbeşte când te aştepţi mai puţin.

Practic, din acel moment se produce o fisură imposibil de reparat, pentru că sufletul vrea într-o direcţie (cea corectă pentru tine), iar mintea te ţine pe direcţia generatoare de stres.

Ce este de făcut în astfel de situaţii? Este clar că nu vei putea schimba lucrurile instant, dar te poţi opri. Când spun oprit vorbesc despre ataşamentul interior faţă de ceea ce făceai, nu despre exterior.

Dacă ai un job care a devenit o povară pentru tine, nu îl poţi schimba peste noapte, pentru că ar fi total contraproductiv, însă poţi să începi să te gândeşti la o strategie în privinţa asta.

Dacă eşti implicat într-o relaţie distructivă în care sunt implicaţi (sau nu) copii şi bunuri, nu poţi ieşi imediat din ea, dar poţi prin a începe să accepţi că iubirea cu forţa nu merge.

Dacă ai un proiect în care ai investit foarte mult şi care nu mai înaintează orice ai face, este cazul să tragi concluziile şi învăţămintele de rigoare şi apoi să îţi foloseşti experienţa dezvoltânt un altul.

Ceea ce ai creat va mai produce ecou pentru o bucată bună de timp, dar trebuie să îţi asumi acest lucru. O dată ce ai băgat degetul în apă trebuie să fii conştient de faptul că gestul tău va produce o undă, care se va propaga multă vreme după ce l-ai făcut.

În consecinţă, este vorba despre a înţelege că totul naşte şi moare, iar când instinctul îţi spune că ceva a început să se degradeze, este cazul să deschizi bine ochii şi să iei măsurile de rigoare încă de la primele semne.

Poate că nu ţi se pare, dar a învăţa să te laşi ghidat de această mică voce este un adevărat act de curaj. Curajul de a asculta de tine.

Spune-le si prietenilor:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PaulAvram.ro ©2018 - Toate drepturile rezervate.

Mentenata Web: WPhosting.ro

sau

Log in with your credentials

sau     Creați un cont

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account