Sunt bune metodele ?

bee

Adeseori, în discuţiile pe care le am cu prietenii şi cunoscuţii mei, sunt întrebat ce părere am despre tehnicile și metodele de vindecare şi dacă cred în aşa ceva.  De obicei, răspunsul este “da şi nu”.

Bineînţeles, acest răspuns nu este suficient şi cel care a pus întrebarea vrea să afle mai multe despre subiect. Atunci primeşte o explicaţie similară cu cea pe care o scriu acum.

De când e lumea şi Pământul (la a cărui creare apropos, Marele Şef a lucrat şase zile după care şi-a luat pauză), omul caută soluţii . În funcţie de punctul în care se află, caută raspunsuri la problemele care îl preocupă.

Există mulţi factori ce influenţează deciziile celui cel ce deschide ochii şi începe să caute, dar în esenţă este vorba despre nivelul de înţelegere. Nu este vorba despre cât de “spirituală” este persoana în cauză, ci despre cât de deschisă este la a înţelege.

Unii înţeleg mai repede, alţii mai greu, alţii niciodată. Distracţia începe din momentul în care a văzut un fir de lumină. Da, este adevărat că omul are nevoie de şocuri pentru a-i deschide și că este nevoie de multe astfel de șocuri, dar Mama-Natură nu renunţă niciodată.

Dacă se spune că “omul este încercat”, există o explicaţie şi este vorba despre ce spuneam mai devreme. “Încercările” sau provocările la care este supus omul nu sunt altceva decât consecinţe ale faptului că opune rezistenţă. Suferinţa este direct proporţională cu rezistenţa, rezultatul fiind “vai maică, ce încercat mai eşti.” Când nu te mai opui, nu o mai simţi ca pe o încercare și începi să privești lucrurile diferit.

Aşadar, după ce a trecut prin aceste “încercări”, (care apropos, sunt folosite in majoritatea cazurilor  pentru a crea povestea de care trebuie să se agaţe victima), omul începe să caute soluţii. Unii o fac apelând la preoţi, terapeuţi, astrologi şi ghicitoare, alţii au curajul să se ia de urechi şi să caute în ei.

Cu alte cuvinte, unii privesc spre exterior, alţii spre interior.

Nu întâmplător cei care privesc în exterior, după ce încearcă un milion de soluţii, ajung la concluzia că nimic nu este suficient şi că ceea ce au încercat a funcţionat parţial. Este şi firesc să se întâmple aşa, pentru că face parte din călătorie. Pentru a înţelege limitele, trebuie să fii dispus să te implici, să practici şi să testezi. Stând pe tuşă cu siguranţă nu poţi găsi soluţii, cel puţin nu care să ţi se potrivească.

Aşa ajungem la tehnici şi la limitele lor. Fiecare metodă sau tehnică are ceva util, care îţi poate folosi la un moment dat, dar să te agăţi de ea, este periculos. De ce spun acest lucru? În funcţie de gradul de înţelegere, ţi se permite accesul la un anumit tip de informaţie. Pe măsură ce creşte acest grad de înţelegere, înţelegi că tehnicile sunt doar bastoane de care te poţi folosi în anumite momente pentru a nu aluneca. Mai devreme sau mai târziu, limitele îţi sunt relevate şi înveţi să foloseşti doar ce ţi se potriveşte şi ce îţi este util.

De ce se întâmplă aşa? Păi, faci parte din natură şi eşti în mişcare continuă (am mai discutat cândva despre acest aspect). Chiar dacă ai senzaţia că stagnezi, este doar o păcăleală şi în aceste condiţii, fiind în mişcare, nu ţi se pare firesc să te adaptezi şi să asimilezi doar ce îţi foloseşte pe măsură ce înţelegi?

Totul este bun până la un anumit punct. Este ceea ce în zen sună cam aşa: “Eu îţi arăt Luna, tu nu-mi mânca degetul”.

Maeştrii (din pacate, astăzi nu doar ei) au conceput şi concep tehnici cu scopul de a te ajuta să scapi de anumite probleme şi după ce ai scăpat de ele, înţelegi de ce ţi le-au dat. Este un fenomen foarte frumos să îţi dai seama cât de limitat erai şi că de fapt nu aveai nevoie de astfel de tehnici pentru a face paşii pe care i-ai făcut. Dar, cum se spune pe la noi, abia după ce obţii “mintea cea de pe urmă”, îţi vine uşor să spui că nu era nevoie de ele.

Aşadar, orice tehnică sau metodă are două feţe. Cea bună este că te poate ajuta să depăşeşti un moment anume, cea mai puţin bună că dacă te agăţi de ea, îţi încetineşti evoluţia.

Soluţia optimă este să le testezi, să te joci cu ele, să extragi tot ce îţi foloseşte, pentru ca în final să îţi poţi crea propria metodă.

Exact ca o albinuţă care face miere culegând polenul de la multe flori.

Spune-le si prietenilor:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

PaulAvram.ro ©2017 - Toate drepturile rezervate.

Mentenata Web: WPhosting.ro

sau

Log in with your credentials

sau     Creați un cont

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account