Tu pe unde te afli?

yu

La Mulţi Ani şi bine te-am regăsit în noul an care, aşa cum îţi uram în articolul anterior, sper să fie unul de referinţă pentru tine. În acest context şi în condiţiile în care te-ai decis să faci ca lucrurile să se întâmple, vreau să îţi dau o mână de ajutor.

Cred că îţi aduci aminte că am scris în ultimele articole despre ce şi cum ai de făcut pentru a stabili ce ai de făcut pentru a-ţi îndeplini scopurile. Mai exact, despre cum să identifici ce vrei şi cum să te setezi corespunzător în această privinţă.

Astăzi vreau să vorbim despre patru etape prin care trecem atunci când păşim pe calea către noi. Bineînţeles, ceea ce descriu este bazat pe propria-mi experienţă şi deci subiectiv. Este vorba despre un proces pe care l-am identificat urmărindu-mi evoluţia şi nu despre o reţetă standard care se poate aplica oricui.

În aceeaşi măsură, după ce am lucrat cu foarte mulţi oameni , am înţeles că,  așa cum spune un proverb chinezesc, “poţi coborâ în ceilalţi doar atât cât poţi coborâ în tine”. De aceea, cred că te va ajuta și pe tine să identifici etapa în care te afli și să iei măsurile de rigoare în cazul în care vei considera de cuviinţă.

Pe scurt, acest proces ar arată cam aşa:

 

1. Zgomotosul  – Cuvânt cheie “Eu”.

Este etapa în care dorinţele sunt intense şi visurile măreţe, însă îi lipsesc aptitudinile sau abilităţile necesare pentru a face ceva bine conturat. Nu are un plan, nu are o strategie, ci doar dorinţa de obţine ceea ce îşi doreşte.

Excesul de zel, lipsa răbdării, mândria şi promisiunile pe care şi le face sau le face altora sunt elemente prin care poate fi uşor identificat. Prea mult zgomot şi prea puţine fapte. Când se implică în ceva o face cu pasiune, însă pe termen foarte scurt, pentru că îşi consumă resursele cu foarte mare repeziciune.

Se enervează repede, ia totul personal, încearcând se demonstreze că are dreptate. Unul dintre motivele pentru care eşuează este faptul că nu face pentru el, ci pentru a arată lumii cine este. Se simte “l’ombillico del mondo”, având senzaţia că totul se învârte în jurul său. Este competitiv, judecând și criticând orice si pe oricine ar face ceea ce intenţioneaza și el să facă. Prea orgolios  pentru a accepta ajutorul cuiva, se încăpăţânează să facă după cum îl taie capul.

Din acest motiv primeşte lecţii dure, care au rolul să îl ajute să se deschidă către studiu şi să accepte cu smerenie că are de învăţat multe lucruri.

 

2. Stresatul – Cuvânt cheie “Rezultate”

Îşi face planuri şi este decis să le ducă la bun sfârşit, dar îi lipseşte lumina. Chiar dacă a deprins aptitudinile necesare pentru a duce la bun sfârşit ce şi-a propus, îi lipseşte pasiunea necesară pentru a putea continua.

Are un plan pe termen scurt şi se ţine scai de el, urmând o disciplină rigidă. Făcând totul pe bază de voinţă, luptă violent împotriva propriei sale persoane, parcă încercând să demonstreze lumii că poate. Acţiunile sale sunt greoaie, cer o cantitate mare de efort şi cum este şi firesc, duc la oboseală şi eşec.

Ajuns în punctul în care eşecul este iminent, lasă garda jos, fără să accepte interior că a fost învins cu propriile sale arme. Eşecul rămâne o rană deschisă, care supurează continuu şi care din păcate îl va limita în viitor. Ori de câte ori va dori să reînceapă ceva ce are legătură cu obţinerea unui rezultat, va amâna pentru că durerea eşecului încă există.

Are nevoie de această lecţie pentru a-şi domoli orgoliul şi pentru a înţelege că din lupta cu propria ta persoană nu iese nimeni învingător. Lecţiile pe care le primeşte au rolul să îl ajute să înveţe să fie mai blând cu el şi să accepte că eşecul face parte din joc.

 

3. Perfecţionistul – Cuvânt cheie “Perfecţiune”

Are un plan şi o strategie, ştie unde vrea să ajungă pe termen lung, şi-a dezvoltat aptitudinile şi lucrează cu pasiune şi implicat, dar…vrea că totul să fie perfect. Dominat de această dorinţă de obţinere a perfecţiunii, are o răbdare de oţel, fiind capabil să facă, să desfacă şi să refacă acelaşi lucru de un milion de ori. Este foarte pasionat de ceea ce face, însă chiar aici este problema să majoră: devine dependent de propria-i muncă şi de ideea că “totul trebuie să fie perfect”.

De fapt, cauza care generează acest tip de comportament este lipsa încrederii în sine. Ia totul foarte personal şi  pentru că îi este frică de părerea celorlalţi, va amâna să îşi expună public munca, continuând să caute să identifice ceea ce el numeşte imperfecţiune.

În aceste condiţii are de ales între două variante: să continue aşa şi să rămână în anonimat sau să înţeleagă că tot ce face este perfect în momentul finalizării și perfectibil în timp.

 

4. Echilibratul – Cuvânt cheie “Armonie”

Este pasionat de ceea ce face, are răbdare, şi  lucrează perseverent lăsându-se ghidat de disciplina naturală. Ştie când să insiste şi când să ia o pauză, mişcându-se în ritmul său propriu. După ce a trecut prin primele trei stadii, a înţeles că pentru a reuşi ai nevoie de un plan descompus pe termene: scurt, mediu şi lung.

Cu toate acestea, pentru el planurile sunt puncte de reper şi nicidecum literă de lege. A învăţat să se adapteze din mers, să aducă modificările necesare, continuând însă să stea cu ochii asupra ţintei. Face lucrurile perfect, implicându-se 100%, dar în aceeaşi măsură ştie că totul este perfectibil.

Ascultă, observă şi învaţă continuu, absorbind din mers informaţiile de care are nevoie pentru a completa piesele lipsă din puzzle. Acordă atenţie în aceeaşi măsură atât cantităţii şi şi calităţii, căutând să echilibreze continuu balanţa. Măsoară de zece ori şi taie o singură dată, iar când îşi propune ceva duce la bun sfârşit, indiferent cât de mult timp i-ar lua. Muncește pentru a genera valoare, fiind conștient de faptul că beneficiile pe care le primește sunt o consecinţă firească a acesteia.

 

 

Partea bună în acest proces este că nu depinde de timp, ci de tine, sau mai bine zis, de modul în care accepţi că se întâmplă lucrurile. Cu cât te deschizi mai mult, cu atât lucrurile se întâmplă mai repede şi implicit şi evoluţia va fi mai rapidă. Cu cât opui mai multă rezistenţă, cu atât lucrurile se complică.

Cu alte cuvinte, totul este în mâinile tale.

Spune-le si prietenilor:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

PaulAvram.ro ©2017 - Toate drepturile rezervate.

Mentenata Web: WPhosting.ro

sau

Log in with your credentials

sau     Creați un cont

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account