Viaţa este o luptă?

dance

Zilele trecute, într-unul dintre email-urile primite de la o prietenă dragă cu care mai bârfesc din când în când cu care mai bârfesc din când în când, am dat peste o propoziţie la a cărei citire am avut un declic.

Această frază suna  cam aşa: “Am fost  învăţată să lupt cu viaţa”.

În acea secundă am înţeles că una dintre credinţele limitative care mi-a fost introdusă în neuron a fost că viaţa este o luptă. Cred că nu sunt singurul care a auzit fraze de acest tip: viaţa este grea şi dificilă şi că trebuie să lupţi din răsputeri pentru a trăi.

Dar oare aceasta este realitatea? Acum, după ce am luptat atâţia ani, am ajuns să înţeleg că nu este nevoie de acest consum de energie. Lupta este semn al neacceptării situaţiei şi implicit generează un conflict continuu. Cu cât lupţi mai mult, cu atât viaţa îţi va opune o rezistenţă mai mare, sau cum se spune, la ce rezişti, rezistă şi persistă.

Totul este supus legilor fizicii, care sunt cât se poate de logice şi vrem nu vrem, suntem cu toţii supuşi acestor reguli pe care le încălcăm din ignoranţă, sau mai rău, unii dintre noi cu bună ştiinţă.

În jurul luptei a fot creată o întreagă cultură, prin intermediul căreia suntem încurajaţi să depunem efort în această direcţie. Ni se promite că dacă luptăm vom obţine ceea ce dorim, dar oare aşa să fie? Dacă această teorie este corectă, de ce aproape toţi cei care luptă, mai devreme sau mai târziu sfârşesc prin a fi învinşi?

Este suficient să arunci o privire în jur pentru a observa acest lucru. Lupta pentru relaţie, pentru a da kilograme jos, pentru a păstra slujba și așa mai departe. Am văzut nenumărate cazuri în care cei care au procedat aşa au sfârşit prin a pierde totul şi a intră în depresie. Eu însumi nu am făcut excepţie de la regulă şi pot să îţi spun că mi-au trebuit ani pentru a-mi reveni. Când lupţi pentru ceva este inevitabil să provoci răni atât ţie cât şi celor din jur.

Cândva, într-una dintre postările de pe Facebook spuneam că dacă lupta pe care o duce fiecare dintre noi în interior ar fi vizibilă, am vedea în jurul nostru numai oameni plini de vânătăi. În interesul cui este promovarea acestei idei? În nici un caz al tău şi nici al meu. Este vorba despre un principiu străvechi, pe care cu siguranţă îl cunoşti: “Divide et impera”, pe care l-au folosit toţi conducătorii. Suntem încurajaţi să luptăm cu viaţa şi rezultatul este unul firesc: sfârşim prin a lupta cu noi înşine.

După cum bine ştii, tonul face muzica, iar dacă tu lupţi cu viaţa, ecoul pe care îl vei primi va fi şi mai multă luptă.

Concluzia la care am ajuns este că nu poţi lupta cu viaţa, ci mai degrabă este indicat să o inviţi la dans. Cu viaţa dansezi, nu te lupţi. Îţi alegi melodia pe care vrei să dansezi şi faci paşii pe care îi cunoşti. Uneori îi arăţi tu paşii, alteori ţi-i arată ea. Cum spun Maeştrii din şcolile asiatice, viaţa este lila, un joc, un dans.

Apropos de mentalitatea asiatică, este interesant de observat antiteza dintre cele două abordări, respectiv cea vestică în opoziţie cu cea estică. Dacă în cea vestică sunt apreciaţi şi glorificaţi oamenii care reuşesc să ajungă în top prin luptă consolidându-şi ego-ul, în cea estică sunt apreciaţi cei ce reuşesc să renunţe la el şi care acceptă viaţa aşa cum este.

Revenind la oile noastre, soluţia este să înveţi să dansezi. Să accepţi lucrurile aşa cum sunt, să te adaptezi din mers, să improvizezi şi mai ales, să zâmbeşti ori de câte ori eşti provocat să încerci paşi noi. Te mai calcă pe bătături, te mai enervezi, dar asta este, spectacolul continuă.

Partea bună este că tu eşti Dj-ul. Pune muzica ce-ţi place şi mergi înainte. Până la urmă, ce ai de pierdut?

Spune-le si prietenilor:
0 Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

PaulAvram.ro ©2017 - Toate drepturile rezervate.

Mentenata Web: WPhosting.ro

sau

Log in with your credentials

sau     Creați un cont

Ați uitat datele dvs.?

sau

Create Account